BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
 

despre noi
decoratiuni
catalog
oferte speciale
sfaturi
pagina de contact
>>WILL BE CHANGED<<
06.03.2006
Scroller-ul a fost scos definitiv, fiind introdus un sistem de ferestre pop-up. Asadar, fiecare text introdus aici va putea fi vizualizat cu un singur click pe "Tot textul"....
  | Tot textul  
26.02.2006
Textul acum e negru si pe centru. Viteza a fost modificata, astfel incat textul poate fi citit fara probleme. Pe langa aceste mici 'reparatii'....
 
 


       Nunta este evenimentul la care participa familia, prietenii, toate persoanele apropiate noua insine. PETRECEREA de nunta este insa momentul si locul unde fiecare  din cei mentionati mai sus se aduna pentru a sarbatori evenimentul zilei!
       Pentru acest lucru, petrecerea de nunta trebuie sa ocupe cel mai important loc in planificarea noastra. Vrem ca totul sa iasa bine? Vrem sa avem cat mai putin  stres? Atunci trebuie sa planificam lucrurile intr-un mod inteligent si practic.
       Cum incepem? Intai stabilim in linii mari bugetul. Apoi decidem impreuna cu partenerul tematica intregii zile a nuntii (doriti o nunta exotica, clasica, simpla, care sa  imprumute ceva din atmosfera de epoca, in stil latino, rustic, etc). Nu putem incepe ziua in atmosfera romantica, cu masini de epoca, trasuri si s-o sfarsim cu o  petrecere house, nu-i asa!?
       Dupa ce am stabilit care va fi linia si tema nuntii trecem la actiune. Stim cam ce gen de nunta ne dorim. Ce ar trebui sa avem in vedere imediat dupa aceea?
       Iata o lista cu principalele intrebari ce merita sa le pui din timp pentru a salva bani si nervi cand organizezi o petrecere:

   1. Ce local se preteaza cel mai bine la tema aleasa a nuntii?
   2. Localul este potrivit ca numar de locuri pentru numarul vostru de invitati?
   3. Exista spatiu suficient de dans? Exista spatii suficente intre mese astfel incat invitatii sa poata sta lejer? E cumva prea mult spatiu pentru numarul de invitati pe care  ii avem si sala poate parea prea goala?
   4. Sunt mai multe sali de receptie in aceeasi locatie? Ce se intampla cu muzica in aceasta situatie? Nu cred ca isi doreste cineva ca invitatii sa migreze de la o nunta la  alta pentru dans, sau melodiile sa interfereze intre ele astfel incat sa nu se mai inteleaga nimic. Sau alaturi sa fie artificii si toti invitatii vostri sa iasa la spectacolul nuntii  vecine.
   5. Daca localul are mai multe sali de receptie, are suficent personal de deservire? Va trebui sa asteptati sa ii serveasca pe ceilalti si apoi sa vina la voi?
   6. Ce culoare dominanta alegeti pentru decorarea petrecerii? Una care va place de cand erati mici sau una care se potriveste cu arhitectura locului si tema nuntii?
   7. Cine se ocupa de decorarea petrecerii? Aveti timp, rabdare s-o faceti voi? O face restaurantul? O face o firma specializata? Va impune restaurantul cu cine sa  lucrati, sau va lasa libertatea sa alegeti?
   8. Cit costa meniul? Cat costa decorarea? Cum se plateste, totul inainte, totul dupa sau avans inainte si restul dupa nunta?
   9. Preferati formatie? Foarte bine. Nu uitati sa verificati unde va sta formatia, unde va lua pauza, ce si cat vor manca. Ganditi-va cum asezati mesele astfel incat sa  nu plece invitatii din apropiere cu timpanul spart acasa. Nu uitati ca tinerii trebuie asezati langa boxe, iar cei mai in varsta undeva mai feriti, pentru ca nu suporta  acelasi nivel sonor.
  10. Iau muzicantii pauza? Va trebuie neaparat un calculator, o statie si cateva Cd-uri daca nu vreti sa auziti zgomotul facut de tacamuri in farfurii. Sau un dj care sa  alterneze cu formatia (pe rand, cate o ora fiecare, de exemplu).
  11. Cat de luminata este sala? Mergeti si vizitati localul la ora la care vreti sa se petreaca evenimentul, pentru a analiza lumina incaperii. Deciziile luate in cunostinta de  cauza va salveaza ulterior de multe neajunsuri. De asemenea verificati aerul conditionat sau curentii din camera: asigurati-va ca nu se intampla la anumite mese sa  bata direct in capul invitatilor.
  12. Aveti prieteni, rude, pe care vreti sa le invitati la nunta, dar care nu se prea suporta intre ei? Aveti grija cum le asezati la masa. E bine sa faceti o lista in prealabil  si sa rugati pe cineva din familie sa conduca invitatii la mese
  13. Vreti o nunta cu lumanari si artificii? Intrebati localul daca permite asa ceva inainte de a-l arvuni, sau pentru bugetele mai modeste, intrebati preturile pentru  artificii. S-ar putea sa le excludeti de pe lista voastra cu vise.
       Acestea nu sunt decat foarte putine intrebari dintre cele pe care trebuie sa vi le puneti undeva pe la inceputul “drumului”. Intrebari sunt mult mai multe si pot fi  grupate pe tematici. Multa lume spune ca e simplu sa-ti organizezi propria petrecere, pentru ca numai tu insuti o faci din pasiune, si cu placere, si pui suflet. Si au  dreptate. Altii spun ca nu au nici timp, nici chef, nici pricepere pentru a organiza petrecerea, ca e prea complicat si prefera sa lase un profesionist care are experienta  si cunostintele necesare. Si au dreptate si ei. Asa ca.... dragele mele miresici... concluzia nu este decat una: Nu este nici simplu, nici complicat sa organizezi o petrecere  de nunta. Trebuie insa sa te gandesti foarte bine ce anume iti doresti si cum iti e TIE mai bine sa abordezi lucrurile. O data decizia luata, tot ce mai trebuie e ambitie,  hotarare si.... o hartie si un pix.